luni, 31 martie 2014

Tabloul cu Mircea Sandu, decontat din banii AJF Prahova?!

La Adunarea Generală a FRF de la începutul acestei luni, momentul cel mai penibil a fost cel cu tabloul, protagonist fiind celebrul şi maleficul personaj care conduce fotbalul prahovean. Pentru cei care nu îşi mai aduc aminte sau vor doar să revadă imaginile, găsiţi materialul publicat la vremea respectivă aici. Puneam atunci câteva întrebări: "cine a avut penibila idee, cine a autorul odiosului tablou, cât a costat şi cine a plătit?"
Bineînţeles că "Don Lică" nu a catadixit să dea răspuns, nici direct, nici prin "căţeii săi de casă", pe la vreo rubrică gen "Din culise" sau altele asemănătoare în ziarele sale de propagandă. Nu am încă un răspuns la toate aceste întrebări, dar am aflat cât a costat şi cine l-a plătit.
Sinistrul tablou a costat 7.800 lei, iar înţelegerea şefilor de AJF-uri care au avut măreaţa idee a fost să contribuie fiecare cu ceva mai mult de 180 lei. După ce "Don Lică" le-a cam dat ţeapă colegilor săi, preluând iniţiativa şi urcând la prezidiu cu tabloul, de unde nu a plecat până nu s-a pupat cu "Naşu'", chiar dacă acesta nu părea prea încântat de perspectivă, ceilalţi şefi de AJF-uri au decis să nu mai contribuie la achitarea odiosului tablou, lăsându-i întreaga sumă în sarcina lui... "Don Lică"! Dar, l-a văzut cineva vreodată pe acest om plătind ceva din buzunarul său? Aşa că suma a plecat spre pictorul - rămas încă anonim - din conturile AJF Prahova! Aşa că echipele care au cotizat cu bani în conturile AJF-urilor să ştie că banii lor s-au dus pe un tablou penibil şi pe o încercare ridicolă a lui "Don Lică" de a se pune bine cu... "Naşu'"!

2 comentarii:

  1. Bravo don Lică, bate-ți cât vrei joc de aleșii tăi. Acești membri AJF merită mult mai multe țepe de la supremul conducător Crângașu, doar este idolul lor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si asta pe langa multe altele este motivul ca echipele sa depuna bani in contul ajf, ca sa poata pradui gasca vesela de pe pielari cum vor si ptr. ce vor fara nici un control. echipele depun banii si sinistrul dispune de ei cum vrea ca doar ajfeu e al lui, mostenire de familie

    RăspundețiȘtergere